Liviu
Rebreanu s-a nascut la 27 noiembrie 1885, in satul Tirlisiua, judetul
Bistrita-Nasaud. Este primul dintre cei treisprezece copii ai invatatorului
Vasile Rebreanu si al Ludovicai, ambii descendenti au unor familii de tarani
liberi ("graniceri") de pe Valea Somesului. Isi face studii gimnaziale in
Nasaud si Bistrita, apoi scoala militara in Sopron. In 1898 indragostit in
clasa a IV-a de liceu, scrie "intiia si ultima poezie". In 1906 absolva
Academia Militara "Ludoviceum" din Budapesta si activeaza ca ofiter la Gyula.
In 1908 demisioneaza, iar in 1909 trece clandestin muntii, spre Bucuresti.
Debutul
literar al scriitorului este nuvelistic. Il consemneaza revista "Luceafarul",
din Sibiu, condusa de O.Goga si O.Taslauanu, catre sfirsitul anului 1908,
apoi, in anul urmator, revista "Convorbiri critice", la Bucuresti, unde
tinarul prozator se stabilise, incercind sa se afirme in viata literara
romaneasca. In anul 1910 este secretar de redactie la "Falanga literara si
artistica", condusa de M.Dragomirescu, functie ce o va detine si la "Convorbiri
critice". In 1911 este numit secretar al Teatrului National din Craiova, mai
apoi devenind colaborator de baza al lui Emil Girleanu, la acea data
directoral institutiei.
Pina la
aparitia primului sau roman, Ion(1920), a publicat citeva volume de
nuvele (Framintari, 1912; Golanii, 1916; Marturisire, 1916; Rafuiala,
1919). In decembrie 1928 este numit director al Teatrului National din
Bucuresti, functie pe care o va detine vreme de un an. In anul 1932
tipareste, la Bucuresti, revista "Romania literara", care apare pina la 6
ianuarie 1934. Moare la 1 septembrie 1944 la Valea Mare, in virsta de 59 de
ani. Peste citeva luni va fi deshumat si reinhumat la Cimitirul Bellu din
Bucuresti.
Autorul
romanului Ion izbuteste practic, gratie unor creatii epice obiective,
neegalate, sa strabata o intreaga etapa evolutiva. Daca Sadoveanu e rapsodul
literaturii romane moderne, Rebreanu e romancierul ei. (George Calinescu)
Aparitia
lui Rebreanu in literatura il situeaza intre traditie si inovatie. Liviu
Rebreanu incheie epoca literaturii samanatoriste si poporaniste dominata de
idilism si compasiune, si deschide un drum nou, in care scriitorul a
asimilat si s-a integrat viziunii europene dominante a timpului.
De
dimensiuni restrinse, cu oameni blajini, timizi, dar cu explozii de minie
sau de brutalitate, in conflictele dramatice preponderent-taranesti,
specifice statului transilvanean, primele nuvele au fost remarcate cu
destula reticenta de opinia critica a vremii. Perseverent, cu proiecte
literare mari, prozatorul face gazetarie, colaboreaza la "Flacara", "Rampa"
si "Universul literar", scoate, pentru citeva luni, impreuna cu Mihail
Sorbul, la Craiova, revista "Scena" si, un timp, semneaza Cronica
teatrala la "Sburatorul" lui E.Lovinescu.
Predilectia analitica a scriitorului incepe sa se contureze, pe spatii epice
mai intinse, in nuvele care vorbesc despre efectele umane tragice,
pricinuite de primul razboi mondial (Catastrofa, Itic, Sirul, Dezertor,
Calvarul).
In cadrul
evolutiei romanului romanesc, se poate vorbi de "momentul Rebreanu".
Prozatorul continua si adinceste cercetarea societatii romanesti, in
traditia lui N.Filimon, D.Zamfirescu si I.Slavici, printr-o vasta
documentare si compozitie, printr-un studiu atent de analiza psihologica.
Ne aflam
in fata unui scriitor obiectiv, care uimeste prin puterea de a prezenta
viata in complexitatea ei sociala si psihologica, prin personaje surprinse
in "umila si precara lor realitate sociala"(Tudor Vianu).
Romanul
Ion este primul mare succes al lui Rebreanu. Cartea, deosebit de
apreciata, primeste Premiul Academiei Romane. Reputatia prozatorului se
consolideaza, doi ani mai tirziu , cind scoate romanul Padurea
spinzuratilor in care reia motivul din nuvela Catastrofa, dar
inspirat de sfirsitul tyragic al fratelui scriitorului, Emil Rebreanu,
sublocotenent in armata austro-ungara, executat pentru incercarea de a trece
de partea romanilor, in primul razboi mondial.
Alte
romane, Adam si Eva, Ciuleandra, Craisorul, reprezinta preocupari, in
parte izbutite, de largire a investigatiei scriitoricesti. Deosebit este
insa romanul Rascoala(1932), eposul rascoalelor taranesti din 1907 si
cronica a vietii social-economice si politice a Romaniei din preajma
rascoalei.
Scrierile
care au aparut dupa acel roman prezinta mai putina importanta, remarcabile
sunt insa incercarile dramatice ale scriitorului (Cadrilul si
Apostolii - comedii cu putina substanta dramatica - si Plicul,
satira mai viguroasa impotriva coruptiei administrative a unui oras de
provincie) si articole si interventiile sale in periodicele literare
interbelice, reunite in volumul Amalgam(1943). A fost director al
Teatrului National din Bucuresti, presedinte al Societatii Scriitorilor
Romani (din 1925) si membru al Academiei Romane din 1934 (discursul de
receptie - Lauda taranului roman).
Liviu
Rebreanu se distinge in literatura noastra prin realismul viziunii, prin
caracterul social al prozei sale, prin arhitectura riguroasa, desavirsita,
in marele sale creatii, prin "darul masiv de a crea viata". (M.Sebastian)
Liviu Rebreanu - web resources:
http://www.ici.ro/romania/en/cultura/l_rebreanu.html
