Acasa   Istoria si Cultura   Bistrita azi   Judetul   Oamenii    Jurnal   Utile   Link-uri   Contact

Liviu Rebreanu

George Cosbuc
 

1866 Întâiul mare poet pe care ni l-a dat Ardealul vede lumina soarelui, la 20 septembrie, în satul Hordou (azi George Cosbuc). Casa din piatra, cu tinda si cinci odai, fusese ridicata în 1840 de tatal sau Sebastian, preot provenit dintr-o familie care-a dat vreo 14 rânduri de preoti.
1871 Urmeaza cl. I primara la Hordou.
1873 Continua urmatoarele clase la Tecuci.
1875-1876 Clasa a IV-a la Scoala Normala din Nasaud.
1876-1886 Este elev la Liceul românesc din Nasaud. Locuieste la învatatorul T. Rotari, citind cu nesat cartile din biblioteca acestuia. Devine sufletul Societatii literare scolare "Virtus Romana Rediviva".
1884 Publica primele poezii în Musa someseana, almanahul societatii. În mai, îsi ia bacalaureatul, iar în septembrie se înscrie la Universitatea din Cluj. Publica versuri, basme, traduceri în ziarul Tribuna din Sibiu, al lui I. Slavici.
1887 Paraseste facultatea si devine redactor la Tribuna. Perioada excelenta pentru creatiile sale.
1889 Publica Nunta Zamfirei, capodopera care-i aduce mare succes. Chemat de Maiorescu, trece granita României si se stabileste definitiv la Bucuresti.
1890 Poezia La oglinda în Convorbiri literare, Elaboreaza cu mai multi profesori un bun manual scolar: Carte româneasca de cetire.
1891-1892 La Tribuna, apar poezii foarte bune; la fel si în revista magazin Lumea ilustrata (Fatma, Vestitorii primaverii, Noapte de vara, Vara)
1893 Apare volumul de debut Balade si idile, laudat de critici.
1894-1895 La editura lui C. Sfetea, apare revista Vatra (condusa de Slavici, Caragiale, Cosbuc).
Publica: Noi vrem pamânt, Mama, Lupta vietii, Pasa Hassan, Doina.
Acum se casatoreste cu sora editorului, Elena Sfetea, care-l va naste, la Craiova, pe Alexandru, unicul fiu al poetului (alintat "puiul mamei").
1896 Apare volumul Fire de tort. Se tipareste, în traducerea sa, Eneida de Vergiliu.
1897 Volumul Versuri si proza apare la Caransebes; la Craiova - Antologia sanscrita; la Bucuresti - Sacontala de Calidasa, tot în traducerile sale.
1898 Devine membru corespondent al Academiei Române.
1901 Împreuna cu Vlahuta, întemeiaza revista Samanatorul, unde publica alte poezii originale si Odiseea lui Homer (traducere).
1902 Tipareste volumul de versuri Ziarul unui pierde vara.
1904 Apare volumul Cântece de vitejie, elogiat de N. Iorga.
1907 Termina traducerea Divinei Comedii de Dante Alighieri (publicata dupa moarte).
1908 "Poetul taranimii" revine în Ardeal si-l cunoaste, la Prislop, pe Liviu Rebreanu.
1915 În august moare, în urma unui accident de automobil, unicul sau fiu, Alexandru.
1916 Este ales membru activ al Academiei Române.
1918 În ziua de 9 mai, la prânz, moare subit la Bucuresti, în casa sa. "Poetul neamului" odihneste la Bellu, sub aceeasi brazda de pamânt cu fiul sau Alexandru.

George Cosbuc - web resources

Cântec

A venit un lup din crâng,
Şi-alerga prin sat să fure
Şi să ducă în pădure
Pe copiii care plâng.
Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit eu c-o nuia;
-“Lup flămând cu trei cojoace
Hai la maica să te joace”-
Eu chemam pe lup încoace,
El fugea-ncotro vedea.

Ieri pe drum un om sărac
Întreba pe la vecine:
-“Poartă-se copiii bine?
Dacă nu să-i vâr în sac!”
Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit eu şi i-am spus:
“-Puiul meu e bun şi tace,
Nu ţi-l dau, şi du-te-n pace!
Eşti sărac, dar n-am ce-ţi face!
Du-te, du-te!” Şi s-a dus.

Şi-a venit un negustor
Plin de bani, cu vâlvă mare,
Cumpăra copii pe care
Nu-i iubeşte mama lor.
Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit şi l-am certat:
-“N-ai nici tu nici împăratul
Bani să-mi cumpere băiatul!
Pleacă-n sat, că-i mare satul:
Pleacă, pleacă” Şi-a plecat.
Noi Vrem Pământ

Flamânt şi gol făr-adăpost,
Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,
Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut
Şi câine eu ţi-am fost!
Ciocoi pribeag ,adus de vânt,
De ai cu iadul legământ,
Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi!
Răbdăm poveri , răbdăm nevoi
Şi ham de cai şi jug de boi:
Dar vrem pământ!

O coajă de mălai de ieri
De-o vezi la noi la noi tu ne-o apuci,
Băieţii tu-n război ni-i duci,
Pe fete ni le ceri.
Înjuri ce-avem ,noi drag şi sfânt;
Nici milă n-ai, nici crezământ!
Flamânzi copiii-n drum ne mor
Şi ne sfârşim de mila lor-
Dar toate le-am trăi uşor
De-ar fi pământ!

De-avem un cimitir în sat
Ni-l faceţi lan, noi boi în jug,
Şi-n urma lacomului plug,
Ies oase şi-i păcat!
Sunt oase dintr-al nostru os:
Dar ce vă pasă! Voi ne-aţi scos
Din case goi, în ger şi-n vânt,
Ne-aţi scos şi morţii din mormânt;-
O,pentru morţi şi-al lor prinos
Noi vrem pământ!

Şi-am vrea şi noi , şi noi să ştim
Că ni-or sta oasele-ntr-un loc,
Că nu-şi vor bate-ai voştri joc
De noi, dacă murim.
Orfani şi cei dragi ne sunt
De-ar vrea plângă pe –un mormânt,
Ei n-or şti-n care şanţ zăcem,
Căci nici pentru –un mormânt n-avem
Pământ- şi noi şi creştini suntem!
Şi vrem pământ!

N-avem nici vreme de-nchinat,
Căci vremea ni-e în mâini la voi;
Avem un suflet încă-n noi
Şi parcă l-aţi uitat!
Aţi pus cu toţii jurământ
Să n-avem drepturi şi cuvânt:
Bătăi şi chinuri , când ţipăm,
Obezi şi lanţ când ne mişcăm,
Şi plumb când istoviţi strigăm
Că vrem pământ!

Voi ce –aveţi îngropat aici?
Voi grâu? Dar noi strămoşi şi taţi,
Noi mame şi surori şi fraţi!
În lături ,venetici!
Pământul nostru-i scump şi sfânt,
Că el ni-i leagăn şi mormânt:
Cu sânge cald l-am apărat,
Şi câte ape l-au udat,
Sunt numai lacrimi ce-am vărsat-
Noi vrem pământ!

N-avem puteri şi chip de-acum
Să mai trăim cerşind mereu,
Că prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpâni luaţi din drum!
Să nu de-a Dumnezeu cel sfânt ,
Să vrem noi sânge nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoşi să fiţi , nu veţi scăpa
Nici în mormânt!
 
Mama

In vaduri ape repezi curg
Si vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.

Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară
Acolo, mamă, te zaresc
Pe tine-ntr-o cascioară.

Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard,
Iar flacara lor geme:

Clipeşte-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colţuri de odaie.

Cu tine două fete stau
Si torc în rând cu tine;
Sunt înca mici şi tată n-au
Si George nu mai vine.

Un basm cu pajuri şi cu zmei
Incepe-acum o fată,
Tu taci s-asculţi povestea ei
Si stai îngândurată.

Si firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă,
Spui soapte fără de-nţeles,
Si ochii tăi stau ţintă.

Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfira...
Te uiţi la el si nu-l rădici,
Si fetele se miră.

0, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti !
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afara lung priveşti
"Ce vezi ?" întreab-o fată.

"Nimic... Mi s-a părut aşa!"
Si jalea te răpune,
Si fiecare vorba-a ta
E plâns de-ngropaciune.

Intr-un târziu, nerădicând
De jos a ta privire
"Eu simt ca voi muri-n curând,
Ca nu-mi mai sunt în fire...

Mai stiu si eu la ce gândeam
Aveţi şi voi un frate...
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.

Dar n-a fost el !... Să-l văd venind,
Aş mai trăi o viaţă.
E dus, şi voi muri dorind
Să-l vad o data-n faţă.

Aşa vrea poate Dumnezeu,
Aşa mi-e datul sorţii,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morţii!"

Afara-i vânt şi e-nnorat,
Si noaptea e tirzie;
Copilele ţi s-au culcat
Tu, inimă pustie,

Stai tot la vatră-ncet plângând;
E dus şi nu mai vine!
S-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine!